Fara centrala. Ghid de supravietuire.

Aseara ne-a lasat centrala termica. Thank God for unconsciousness!   Adica multumesc ca eram inconstienta si n-am simtit nimic. Dimineata a fost mai dificila. Dupa cum urmeaza, pe puncte:

• Nu are cum sa fie stricata centrala. Probabil ca i s-a parut mamei mele. Acum ca geniul in centrale termice (eu) e treaz o sa repare totul.
• Umplem cu apa, resetam, verificam gazul. Nimic.
• E frig. In casa! Constientizare fortata: centrala e stricata!
• Ma culc la loc.
• Telefoane. Cateva doar ca sa ne plangem, altele ca sa gasim pe cineva sa repare centrala duminica. Dupa compatimiri, domnul care stie sa repare centrala ne promite ca vine maine. Ne zice si ce anume pare sa fie stricat (dupa simptomele descrise), dar nu ne ajuta. Nu astazi!
• Ma trezesc (nu am luat parte la procesiunile antecedente). Aflu deznodamantul. Acceptance!
• Gandesc: crema de zahar ars. My mother obeys.
• Un singur gand care sa ma faca de 2 ori fericita: crema de zahar ars si cuptor deschis. Heaven! (under the given circumstances)
• Se face cald in bucatarie. Schimb domiciliul spre singura camera incalzita din casa. In plus, miroase a vanilie. Yummy!
• Aduc calorifer electric. Profit de plecare ca sa beau o cafea calda prin alte locatii.
• Din pacate caloriferul incalzeste numai o camera. Intre timp constat ca s-au aburit geamurile. Oare de la ce?
• Imbracata mai gros si stand sub plapuma incerc sa invat. De fapt, scriu si eu al doilea sau al treilea post pe Twitter. Ii promit Oanei crema de zahar ars. Dar nu ii spun cand! (muhaha)
• Ceai! De ce nu m-am gandit la ceai pana acum?!

Atat pana acum. Sper sa nu auziti restul la stirile de la ora 5. Pentru sugestii si incurajari va rugam folositi rubrica de comentarii. Over and out!

Cel mai dorit an… sa treaca

Era frumos, ca orice inceput nou. Era stralucitor, parea bogat, cu un strop de glam si misterios din plin. Acum spun multumesc ca a plecat.

Da, vorbesc despre 2009. E primul an din viata mea constientizata cand spiritul general in luna decembrie spunea “Go faster!”. Toata lumea parca se saturase de un an chinuitor, un an care parca nu se mai termina… in stilul ne-grabit al unui vis urat. Nu doar stirile in flux continuu despre criza in forma de U, V sau L au fost de vina. Poate si toate schimbarile pe care 2009 le-a adus. Care mai “de bine”, care mai “de rau”, dar au fost cateva schimbari de mentionat (dar nu aici!). Bad karma year, ce sa mai discutam!

Astept cu interes un 2010 (rotofei numar!) mai plin de zambete, optimism si mai provocator dpdv cognitiv decat emotional! Sa ne fie de bine cu 2009 si la mai bine in 2010!

* Nu e interesant ca din toate activitatile de Revelion posibile aseara am ajuns sa ne uitam la schite vechi cu Toma Caragiu si Horatiu Malaiele? Vechi dar bune!

Povestile dintr-un trecut ratat…

… sunt mai credibile decat cele dintr-un viitor imposibil de perceput.

O poveste plasata in trecut ramane o poveste, o incercare a mintii de a prezenta un trecut alternativ care ar duce la un alt prezent si viitor. O poveste din viitor poate fi ingrozitoare prin faptul ca prezinta un viitor cert, imposibil de a mai fi schimbat.

Avatar prezinta un viitor indezirabil si aproape imposibil. Intreaga suita de efecte si magicieni ai efectelor speciale si-au propus sa prezinte povestea viitorului ca una extrem de fezabila. Scopul efectelor speciale este sa te faca sa crezi ca esti acolo, esti parte din acest viitor prezentat in imagini 3D.

Povestea in sine este lipsita de orice veridicitate, profund inspirata din simbolurile actuale si ancorata in raul deja prezent in lume. Nu e nimic fascinant in a ilustra o lume exact cum este ea acum doar ca plasata intr-un cadru viitor. E putin lipsita de imaginatie abordarea viitorului din perspectiva sumbra cum ca “lumea” nu se va schimba si nu va invata in nici un fel din greselile actuale.

Irealul este greu de surprins ca fiind real daca nu este legat in vreun fel de cunostintele comune ale privitorilor. Si e si mai dificil sa te identifici cu personajele prezentate daca nu exista punct de legatura. Luptele cu elfi care se desfasoara in paduri superbe dar pamantene din Lord of the Rings mi s-au parut mai veridice decat luptele dintre Na’vi si pamanteni, plasate pe un teritoriu care in cadrul povestii nu este “explicat” indeajuns. Vampirii si vrajitorii pastreaza in ultimele ecranizari care ii au ca subiect trasaturile umane tocmai pentru a fi usor pentru privitor sa se identifice cu ei.

In filmul Avatar corpurile umane sunt niste obiecte inchise intr-o carcasa care le exploateaza mintea pentru a manui un alt corp decat cel propriu. Devin inutile in contextul in care doar niste corpuri albastre pot exista in lumea Na’vi-lor. Teritoriul e cu totul strain, ceea ce face si mai lipsit de credibilitate demersul de a te identifica cu lumea proaspat creata prin efecte 3D.

Probabil ca nu m-a “prins” filmul lui James Cameron din unicul motiv ca am incredere ca viitorul va fi lipsit de tendintele actuale spre avaritie si imbogatire. Poate si putin din cauza ca am o imaginatie limitata si simturi destul de pragmatice (in sensul negativ al cuvantului). Daca s-a dorit a fi o critica la senzatia de suprematie si de Atotputernicie a Statelor Unite ale Americii inteleg scopul filmului. Insa doar considerandu-l o parabola a prezentului.

Ziarul de Iasi, Good Food si nici un contra-exemplu (deocamdata)

S-a asezat zapada. Nu in email, ci pe strazi. Strat gros, ca obrazul porcului. Cine sunt porcii?

Atentie: Text scris din frustrare si dezamagire.

Pornind de la o melodie enervanta pe care Ziarul de Iasi mi-o tot canta incontinuu in ultimele zile am ajuns sa ma enervez intr-o seara de duminica. Si nu doar de la melodie.

1. Toata lumea stie deja de scandalul marcii inregistrate Copou. Majoritatea au aflat despre subiect din Ziarul de Iasi, un ziar online destul de potrivit ca simt jurnalistic si bine documentat asupra subiectelor. E bun si folositor cand nu exista un Hotnews pentru Iasi s.a.m.d. Cum a fost vazut subiectul cererii de inregistrare a marcii Copou in Ziarul de Iasi vedeti accesand linkul.

Comentez doar ca modul in care Ziarul de Iasi a abordat subiectul mi s-a parut potrivit. Cu un “usor” iz de enervare si revolta. Asa m-am simtit eu ca simplu locuitor al Iasului cand am aflat ce vor sa faca cu brandul Copou.

2. Laser Co este proprietara numelui Serimage (o tipografie destul de cunoscuta din Iasi) si este detinuta, conform Ziarului de Iasi, de finii domnului Primar. Nu le stiu numele si nici nu conteaza aici.

3. Serimage functioneaza la adresa Iaşi, Şos. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 67 – 69, date de contact: tel. 0232 276221, fax 0232 232588.

4. La aceeasi adresa functioneaza si Editura Copou, “firma” (desi nu apare pe Ministerul Finantelor) creata in 2009. Singura concluzie pe care o pot trage este ca numele a intrat in proprietatea “hulitilor” fini ai Primarului si ca acum este utilizat cu folos pentru a “intitula” o editura. Sa le fie de bine!

Avand toate datele de mai sus si re-amintindu-va de atitudinea aratata de Ziarul de Iasi asupra inregistrarii numelui Copou ramane doar sa va mentionez de ce m-am enervat? Pentru ca melodia cantata incontinuu pe Ziarul de Iasi este la o reclama a Editurii Copou. Asa de simplu. Ca un rationament deductiv.

Ce nu inteleg este de ce un ziar cat de cat consecvent in abordarile lui isi permite sa isi strice imaginea in fata mea prin nerespectarea “principiilor” editoriale si in politica de alocare a spatiului publicitar. Din punctul meu de vedere este un mod de a da cu bata in balta dupa ce ai reusit sa iti construiesti o imagine.

Enervarea mea nu a aparut doar in urma “descoperirilor” (si sunt cat se poate de ironica, sperand ca intelegeti ca ce am “descoperit” eu nu este rodul unei investigatii) asupra inconsecventei Ziarului de Iasi. Tot astazi am “sesizat” ca un site si o revista culinara pe care le apreciam (Good Food) apartin Trustului Intact. Nu am nimic cu trusturile si media romanesti afiliate politic (in general) insa au ajuns sa ma dezamageasca de fiecare data. De altfel, in legatura cu revista Good Food ar fi trebuit sa ma “prind” de la ultimul numar cumparat: dupa ce am platit cei 6 lei (bani multi, avand in vedere ca nu mai cumpar de 3 ani decat cate un Ziarul de Iasi la 4 luni) pe revista, m-am trezit cu o multitudine de pagini de publicitate realizate pe o hartie glossy si “asezonate” ici-colo si cu 2-3 imagini culinare. 6 lei pe care i-am dat pentru a primi publicitate.

Nu judec din alt punct cele scrise aici decat din punctul de vedere al consecventei valorilor in Ziarul de Iasi. As fi spus ca in presa scrisa, in general, insa tot sper ca sunt si alte modalitati de a face presa si a-ti pastra verticalitatea.

Deocamdata si pentru o perioada o sa prefer sa ma informez din surse “sigure”, blogurile. Macar acolo plec de la premisa subiectivismului si relativitatii valorilor.

Cand a inceput Craciunul meu pentru 2009…

Acum 2 saptamani (more or less) la Vatra Dornei. A fost un weekend liber primit chiar la timp si in care am mers mult cu masina, dar care m-a scos din Iasi. Ceea ce va doresc si voua!

Chestiunea e de ce a inceput Craciunul pentru mine chiar acum 2 saptamani la Vatra Dornei. Mai ales ca am calatorit cam pe caldut (desi la Brosteni am gasit foc facut in soba si la Vatra veveritele cam dardaiau incercand sa ingroape nuci). Nu prea aveam motive sa inteleg ca e deja Craciun.

Pentru ca dupa ce am mers prin parcul infrigurat, am cautat un magazin de articole sportive (pentru sporturi de iarna, in special), ne-au cam inghetat mainile si am nimerit intr-o cofetarie. E de fapt primul loc in care am nimerit si cand am mers prima data la Vatra Dornei doar ca atunci se numea “La Bristena” si era mai mult o patiserie. Cu produse obisnuite doar ca delicioase si cu un look average.

Acum, Bristena s-a mutat cateva magazine mai incolo pe aceeasi strada. Senzatia mea e ca a impins-o un vant neo-modernist, putin inspirat din cafenelele Austriei si (poate) si cele nemtesti. Arata mai frumos, mai vioi si are doua fete gemene care vand zambitoare tot felul de bunatati. Si mai si spun ca, dragutele de ele, ca toate bunatatile lor sunt “dietetice” ca sunt facute cu produse naturale. Well this is branding!

La Bristena am mancat o felie de prajitura Krantz, florentine (un fel de bombonele din migdale si alune cu baza de ciocolata) si respectiv un sandwich. Si pentru ca nu puteam rata ocazia am mai baut un cappuccino in cana mare si pus pe tava, cum imi place mie. De altfel, tot pentru ca nu puteam rata ocazia, am mai luat pentru “pe drum” vreo 2 placinte cu urda si marar (goodies care la prima vedere trebuiau sa fie sarate, dar erau dulci… le-am mancat pe stancile de la Secu ulterior) si urechi de elefant (foietaj rotund si subtire, ca o ureche de elefant, crocant si plin cu scortisoara).

Pe drum mi-am dat seama ca trebuie sa popularizez locul. Cine vrea sa stie de el sa mearga cu noi in urmatorul drum la Brosteni (sigur ajungem iarasi la Vatra Dornei) sau sa ma contacteze pentru detalii.

E frig si in casuta postala

Duminica dimineata a nins. Placut, putin, discret. Cat sa creeze un  moment.

Totodata cu momentul (special), ninsorica de duminica dimineata mi-a adus aminte ca era 1 noiembrie si ca in aproape 30 de zile o sa fie decembrie. Luna pe care anul acesta o astept mai mult ca oricand (fara nici un motiv anume).

Dupa reality-check mi-am dat seama ca ultima data cand am avut ceva de scris pe blog era caldura. Acum deja e frig. Fazele intermediare s-au scurtat/ imputinat (ca si postarile), toamna bag seama ca nu mai exista si pentru totul pare a fi de vina incalzirea globala. Sau criza.

Intre timp s-a facut frig si in gmail, semn ca deja relatiile mele cu emailul sunt din ce in ce mai reci. Eu nu mai astept nimic stresant (am trecut printr-o faza de purificare in care am incercat sa ma indepartez de sursele de stres) si el nu mai asteapta sa-l accesez. Ca si cu blogul, ultima data cand mi-am accesat mailul parca inca era caldura.

Totul face parte din noua mea atitudine hedonista. Incerc sa fac doar lucrurile care imi fac placere. Cele care nu-mi fac neaparat placere (scoala, munca etc.)… incerc sa imi imaginez ca s-ar putea sa imi faca placere. Asa iau o lingura de ulei de ricin zilnic. Dar ricinul face bine la par.

Inca 2-3 probleme si intalniri ar trebui sa-mi linisteasca apele si sa ma elibereze de stres. Numai bine o sa fie decembrie. Iar in decembrie imi doresc cat mai multe zile de 1 noiembrie.

Have fun meanwhile!

Rock-a-bye baby

Rock-a-bye, baby
In the treetop
When the wind blows
The cradle will rock
When the bough breaks
The cradle will fall
And down will come baby
Cradle and all

Baby is drowsing
Cosy and fair
Mother sits near
In her rocking chair
Forward and back
The cradle she swings
And though baby sleeps
He hears what she sings

From the high rooftops
Down to the sea
No one’s as dear
As baby to me
Wee little fingers
Eyes wide and bright
Now sound asleep
Until morning light

(unknown author)

Melodia a venit dupa ce am descoperit pozele lui Tracy Raver intitulate “Baby sleeping”.

Alternate Lyrics:

Rock-a-bye, baby, thy cradle is green;

Father’s a nobleman, mother’s a queen;

And Betty’s a lady, and wears a gold ring;

And Johnny’s a drummer, and drums for the king.

Moda sezonului de toamna-iarna 2009

Prietenii pe care ii credeai prieteni s-ar putea sa nu-ti fie prieteni chiar tot timpul. La ce te astepti. Si ce daca ii apreciai pentru bunatatea lor neconditionata. Orice bunatate e conditionata de orgoliul, jobul, karma celor pe care ii credeai pur si simplu “oameni buni”.

Rautatea iese in lume cand te astepti mai putin. Hainele ei sunt all-seasons: invidie, gelozie, zambete stricate. De ce sa-ti stabilesti ca principiu sa zambesti tuturor oamenilor de pe strada? Ideea e buna, dar doar atunci cand nu intra in contradictie cu ce simti in interior. Altfel esti doar ipocrit.

Noua regula: zambete doar pentru cei care merita. Pentru restul, toamna asta ma abtin. Poate sezonul urmator.

Toate bune!

*Update dupa un episod din House MD: Wilson zice ca House ii e in continuare prieten desi a incercat sa vada cat de departe merge legatura dintre ei (daca Wilson ii va fi prieten chiar si dupa ce House ii falsifica semnatura pentru a-si lua “reteta” de pain-killers si il baga in probleme cu anchetatorii). Eu il cred.

Excursia la Meteora

Cu riscul de a parea ca incurajez turismul religios, nu merita sa pierzi “Meteorele” cand mergi in Grecia (in Paralia Katerini, mai exact)! Excursia nu e obositoare si cu siguranta o sa-ti ramana impregnata in amintiri.

Meteora este locul unde manastirile sunt cocotate pe varfuri de stanci. Stancile sau formatiunile stancoase, mai bine spus, apar de nicaieri intr-o zona doar deluroasa, iar unele dintre ele sunt “temelia” unor manastiri cladite de calugari. Din cate ni s-a spus, calugarii Greciei, in trecut, aveau inclinatii spre sporturi extreme. Cei care alegeau catararea mergeau la “Meteore” si se catarau pana in varf ajutandu-se de crapaturile din stanci. Apoi repetau traseul carand diverse materiale de constructii ca, in final, sa apara ce vedeti mai jos. Exista si manastiri de maici si de calugari la Meteora, ambele tipuri de manastiri fiind foarte ingrijite.

Pana la Meteora ai insa de trecut prin defileul Tembi. Defileul e foarte frumos si are tot felul de locuri ascunse cum ar fi biserica Sfintei Parascheva care se afla “sculptata” la baza unei stanci sau izvorul lui Dafne. Imi amintea de legendele Olimpului si locurile preferate ale nimfelor.

Peste tot am vazut biserici de dimensiuni foarte mari. Curios mi s-a parut faptul ca ceea ce la noi se numesc “troite” (icoane plasate pe marginea frumurilor, un fel de mici mausolee) la ei arata ca niste biserici in miniatura plasate pe un bat de aproape un metru. Nu am reusit sa le pozez, dar imaginati-va niste biserici mici puse pe bat.

Pentru incheiere, un zoom pe un smochin simpatic din curtea unei manastiri.

Paralia Katerini

Paralia in greaca inseamna “plaja” si Katerini este orasul aflat in apropierea malului marii Egee. Prin urmare, plaja orasului Katerini undeva “in centrul statiunii” oscileaza de la 2 m la 5 m maximum. Problema e ca pe marginea plajei sunt cladiri care tin umbra inclusiv apei incepand cu ora 15. Si cum plaja la umbra nu e tot plaja trebuie sa gasesti un “spot” pentru sesiunea de bronzat de dupa-amiaza. Well, se pare ca “spotul” preferat era cel de langa biserica. Pentru ca, da, in Paralia Katerini se poate sa faci plaja langa biserica de pe malul apei. Oricum, un pont ar fi sa alegi un loc pe plaja mult mai intinsa de la marginile statiunii decat in centru.

Apa e calda, prietenoasa, curata, fara valuri. Singurele probleme ar fi meduzele care pisca rau. Nu va lasati pacaliti de poza de mai jos insa. Meduzele in mod obisnuit sunt cel mult cat o palma de mari. Sunt insa destul de multe sa ii alunge din apa pe speriosi. Si, desi eu nu am reusit sa le fac poza (dar ii vedeti in postarea despre Salonic), in Paralia Katerini inoti pe langa pestisori iar pe pietrele din apa gasesti in mod obisnuit raci simpatici care fac plaja cu clestisorii spre soare.