RSS

Category Archives: Exercitii pe carti

Pamantul de sub talpile ei

Un punct de pe lista de to-do de la inceputul anului l-am atins. Este vorba de cel cu cititul mai mult. Si deja e mai bine.

Dorinta mea de a termina o carte pe care mi-am dorit-o dar n-am spus la nimeni si pana la urma am primit-o cadou s-a implinit si ea. 😀 Stiu ca suna ametitor, dar va lamuresc acum. Este vorba despre Salman Rushdie cu Pamantul de sub talpile ei, aparuta la Polirom, ca si celelalte carti ale autorului.

A durat muuuullllttttt tare ca sa o citesc. Este de 704 pagini si nu am mai citit atat de mult de la Enigma Otiliei incoace (de fapt, de la Murakami incoace, dar tot acolo ajungi).

Drumul spre final e intortocheat, pavat cu multe povesti detaliate ale personajelor secundare, tertiare si a non-personajelor (personaje mentionate, carora Rushdie le face biografia dar conteaza prea putin in roman). Este greu de parcurs datorita damburilor si schimbarilor de situatie care, de cele mai multe ori tot timpul, se intampla prin tragedii: sinucideri, omucideri, fuga ei in Anglia si apoi Statele Unite, accidentul aproape fatal de masina, disparitia ei, disparitiei lumii alterante etc.

pamintuldesubtalpileei

Obisnuitul triunghi amoros este aici, in mod deliberat, un trinunghi isoscel. Cele trei personaje principale ale cartii, Ormus Cama, Vina Apsara si Rai, interactioneaza formand diverse unghiuri. Ormus si Vina sunt laturile identice care formeaza varful, iubirea predestinata dar apasatoare din cauza sacrifiicilor (anii de abstinenta ai lui Ormus, de exemplu) pe care unul sau celalalt trebuie sa le faca. Adevaratul sacrificat este in fapt Rai, baza celor doi, punctul lor de legatura. El este normalitatea pe care nici unul dintre cei doi nu o are, este unul dintre amantii la care Vina revine mereu pentru a se re-impamanteni dupa perioade petrecute langa ne-pamanteanul Ormus. Tot la Rai se intoarce si Ormus (ne-pamantean din cauza legaturii cu lumea “cealalta”, lume care, insa, nu este mai buna decat asta!) dupa disparitia Vinei. Dar povestea aici devine mai speciala.

Rai este fotograf, analist si observator al lumii, un baiat tacut la inceput, un amant ascultator mai apoi, un  neglijat si un revoltat, in final, cel parasit care spune povestea.

Ca lucrurile sa fie mai scurte decat cele 700 de pagini, povestea triunghiului isoscel cu baza pe Rai si doua laturi egale care ajung vedete mondiale este una trista. Alte 1000 de povesti mai mici se invart in spatiul dintre cei trei, se sparg pe rand ca niste baloane. Romanul e un vitralui de pasaje cu tenta ironica, cel putin asta e senzatia. Rememorand pasajele care mi-au ramas mie in minte, nici unul nu era vesel. Dar toate m-au facut sa astept deznodamanatul care a venit greu si a fost imprevizibil.

Citate mai tarziu.

 
1 Comment

Posted by on May 8, 2009 in Exercitii pe carti

 

Ce-ar fi lumea fara Diavol?

Omenirea exista inca datorita faptului ca diavolii isi fac treaba asa cum trebuie. Cineva trebuie totusi sa se ocupe de obiectele astea insufletite, din moment ce Dumnezeu a adormit si i-a lasat pe ei sa-i tina departe de extinctie creatia. De altfel, Dumnezeu i-a facut pe oameni dupa chipul sau in vremea in care chiar el semana cu o maimuta.

Diavolii sunt entitati destul de umane in esenta lor. Ei, ca orice alta organizatie non-profit, sunt condusi de un Consiliu Demonic care traseaza directive. Se intalnesc periodic in cate o grota pentru a pune la cale strategiile viitoare.

Scopul diavolesc este sa tina fraiele omenirii. Din pacate, intr-o clipa de neatentie (cativa ani in care au cazut in delasare) oamenii au inceput sa evolueze, sa se re-inventeze. Asa s-au trezit cu o gramada de noi probleme asupra carora nu au nici o putere: celularele, computerele, televiziunea prin cablu, comunicatiile prin satelit si microundele. Cineva ar putea sa creada chiar ca oamenii au ajuns chiar sa aiba unele arme de protectie impotriva Majestatilor lor Scabroase.

Si cand te gandesti cate de dificila le-a devenit munca in ultimii ani. Era mult mai simplu in trecut. Marturie: “Aveam o existenta frivola si agreabila in calitate de personaj comic, indragit, cvasifunctional. Era grozav… literatura clasica, opera, balet… Diavolul ofteaza din rarunchi…” Acum oamenii s-au emancipat. Pleci intr-o misiune simpla cum e o luare de suflet si te intorci cu un compromis. Asta datorita noilor clauze contractuale care spun ca trebuie sa-i dai omului o perioada de timp in care sa-ti demonstreze ca are totusi un motiv sa traiasca.

Dar nu e totul chiar atat de gri precum pare. Un Diavol are si el partea lui de multumire: se distreaza teribil cand vede un individ incercand din rasputeri sa-l convinga ca mai are de trait, i se pare amuzant modul in care maimutele imbracate se cred superioare si felul in care rudimentarul se amesteca cu divinitatea in inlauntrurile lor maloase. In plus, Diavolii castiga destul de bine. Cel mai bun profit iese din pseudo- increderea oamenilor in semenii lor: ei au creat intreaga industrie de siguranta, de la zavoare, lacate, pana la camere de supraveghere si garduri electrice.

Deliciul zilnic al vietii diavolesti este promisiunea pistolului de start: un individ are dreptul sa-si rascoleasca propria viata in cautare de argumente pana in momentul in care Diavolul trage cu pistolul de start. Sunt adorabili in goana lor (mai mult sau mai putin constienta) pentru o viata autentica (that’s worth living). E ca si cum ai urmari un film bun… atat de bun, incat Diavolul uita cateodata scopul lui real si-l lasa pe individ sa caute la nesfarsit. Pistolul de start nu se mai aude niciodata.

Despre cazul Wakefield

 
4 Comments

Posted by on May 6, 2007 in Exercitii pe carti

 

Milan Kundera- Gluma

Am terminat cartea aseara. Se termina prost.
Finalul nu are nici o legatura cu vreo poveste de dragoste, dramatica sau orice alta poveste din carte. Dar are legatura cu personajul principal… as fi zis ca macar atat merita. Dar nu moare el, desi, poate ca ar merita.
Oricum, finalul unei povesti de dragoste neimpartasite si nereusite e cam slabut. Eroina mea ajunge sa se pseudo-“sinucida” lamentabil cu un pumn de pastile laxative. In plus, se injoseste in fata barbatului care a injosit-o (si a unui martor ocular de 17 ani, care, intamplator!, o adora) si care trebuia injosit la randul lui. El se injoseste pentru ca, din simplul motiv ca nu vroia sa o aiba pe constiinta, incearca sa o salveze…
La final, cartea nu demonstreaza nimic. S-a culcat cu ea ca sa se razbune pe sotul ei care l-a condamnat cu excluderea din facultate… Si? Este el pedepsit? Negativ. A… si in timp ce o ametea cu sacarica si se culca cu ea isi imagina alta femeie.
Sa nu uit de celalalt personaj feminin… femeia cu “destin de fetita pangarita”. Cu ea nu se intampla nimic. In afara de povestea ei turmentata si o reintalnire neasteptata cu personajul principal. Destinul ei nu are relevanta decat de spectacular in poveste: violata la modul “initiatic” de un grup de prieteni la 17 ani, ne-violata de personajul principal, dar ramasa cu sechele… care apoi ii dispar prin minune. Ajunge chiar sa-l ignore pe cel caruia ii daruia flori din cimitir.
Un amalgam de povesti dramatice, cate un destin tragic pe cap de participant la povestire… si o mie de unghiuri subiective. Povestea (sau, mai corect spus, povestile) este in totalitate homodiegetica, naratorul fiind pe rand si alternativ: personajul principal, personaj feminin, personaj prieten cu personajul principal etc.
Digresiunile autorului sunt dese, lungi, si, de cele mai multe ori filosofice. Asta e o bila alba cu nuante de gri. In cazul in care citesti romanul in tramvai devin plictisitoare si inutile. Daca le citesti seara si concentrandu-te incepi sa vezi ca se leaga (de cele mai multe ori), si, in cel mai bun caz, sa le si intelegi. Contureaza destul de frumos destine si franturi de viata. La un moment dat, totul e clar, dar nu poti spune ca tot ce apare in carte e si relevant pentru povestire. Iti dai seama clar de rolul “spectacular”(sau socant), de colorare, a unor fragmente din viata personajelor. Si totusi, traiesti odata cu personajele si te subscrii lor, si te ingrozesti de ce se poate intampla in viata… Apoi te trezesti si-ti dai seama ca nu orice destin devine roman.

Kundera-Gluma

 
Leave a comment

Posted by on April 4, 2007 in Exercitii pe carti

 

Exercitiu: David Lodge- “Muzeul Britanic s-a daramat!”

Cat de complicata poate deveni viata unui tanar doctorand in literatura? Foarte complicata, avand in vedere ca are 26 de ani, o teza de scris, o sotie, trei copii si traieste cu sabia lui Zalmoxe deasupra capului.

Adam Appleby nici macar nu e romin. E un englez tipic, sarac (sau saracit in urma casatoriei) si lipsit de orice perspectiva de “mai bine”. Planurile lui de a-si duce traiul si de a-si sustine familia din bursa de doctorand se naruie incet intr-o dimineata tensionata cand Barbara il anunta (cu tristete) ca, probabil, e din nou insarcinata.

Cam din punctul acesta incepe ziua lui Appleby, surprinsa cu mult umor de David Lodge in “Muzeul Britanic s-a daramat!”. Dupa ce pleaca din caminul sau suprapopulat (care seamana mai mult cu o casa de distractii), plin de incertitudini asupra noii sarcini a Barbarei, Adam Appleby se va scufunda intr-un ocean de situatii limita (majoritatea create chiar de el).  Ajuns la Muzeul Britanic (locul sau de munca), el nu apuca nici macar sa se aseze la masa lui de lucru, ca roller- coaster-ul se si porneste din loc.

Nu poate intra in biblioteca din cauza permisului. Isi pierde constiinta in timp ce incerca sa capete unul nou si se trezeste pe podeaua Muzeului Britanic. Incearca sa o sune pe Barbara si alarmeaza pompierii asupra unui fals- incendiu la Muzeu. Fuge de la locul “crimei” ca un delicvent, cand afla ca politia il cauta pe vinovat. Ajunge in casa unei batrane, la un loc cu trei macelari si o virgina gata sa-l devoreze, in cautarea unui manuscris de mare valoare care se dovedeste a fi imposibil de valorificat. Se intoarce in acelasi loc dupa o petrecere cu sherry unde se imbata si se face de ras in fata colegilor de departament. La petrecere castiga si pierde o slujba in doar 10 minute in fata celui mai bun prieten al sau, Camel. O anunta pe Barbara cum ca sarcina ei l-a ajutat pana la urma, iar aceasta ii spune ca nu e insarcinata. Reuseste sa scape de
Virginia si sa sustraga din casa batranei doua manuscrise de-a lui Merrymash. Pe unul il poate pastra, insa pe celalalt il furase din greseala. In drum spre casa, scuterul ii ia foc si manuscrisul valoros arde sub ochii neputinciosi ai lui Adam.

 

Aceasta este jumatatea romanului care se rezuma la comicul de situatie. Un tip de comic savuros, cu tensiune acumulata treptat, cu mici momente de respiro si dinamicitate. Cealalta jumatate de roman abunda in comic de limbaj si un tip de umor subtilizat pe tema politicii anti-controlul nasterilor impusa de Biserica Catolica.

 

Aaa, am uitat sa precizez ca toate necazurile lui Adam se trag de la faptul ca si el, si Barbara sunt catolici practicanti? Pai cum altfel credeati ca au deja trei copii la doar 26 de ani? (Umorul nestapanit al lui David Lodge se extinde pana si asupra onomasticii. Familia Appleby este ordonata alfabetic: Adam, Barbara, Clare, Dominic si Edward.)

 

Iata discursul pe care Adam il tine la intalnirea congregatiei:

“Problema cu folosirea anticonceptionalelor, din punctul de vedere al teologiei morale practice, continua Adam, intrebandu-se la ce concluzie sa ajunga, este ca reprezinta in mod necesar un pacat premeditat. Putem sa pocnim scurt pe cineva in cap sau sa o seducem pe nevasta altcuiva la o petrecere, apoi sa mergem la spovedanie si sa spunem «Parinte, am fost infrant de pornirile mele patimase», sa regretam sincer si sa promitem sa nu mai facem asa ceva, dupa care, o saptamana mai tarziu sa facem acelasi lucru si totusi sa nu fim fatarnici. Dar lucrul celalalt inseamna ceva pe care, in primul rand, il comiti cu sange rece intr-o farmacie si, odata ce te-ai pornit in directia asta, trebuie sa continui neabatut, altfel nu ai facut nici o branza. … Singura solutie la care sunt in stare sa ma gandesc este aceea de a obtine categorisirea contraceptiei drept un pacat minor, care poate fi iertat, spuse Adam, cuprins de o inspiratie brusca. Asa am putea sa ne simtim cu totii mai putin vinovati din cauza asta, ca atunci cand circulam fara bilet de autobuz.”

 

E inutil sa mai spun ca, de fapt, ideile lui Adam reprezinta ideile lui David Lodge. Prologul amplu scris de Lodge ne lamureste asupra “paternitatii” ideii care sta la baza romanului: influenta politicii severe a bisericii contra folosirii anti-conceptionalelor asupra vietii de familie a autorului. Adam nu spera sa se darame Muzeul Britanic, ci spera sa poata el darma institutia care il priveaza de orice fel de bucurie a statutului sau de barbat casatorit.

 

Ineditul romanului lui David Lodge nu vine doar din situatiile comice pe care le tese in jurul personajului. El isi imbogateste opera cu detalii si subtilitati din literatura englezeasca. Visele in care se scufunda Adam (si “cu ajutorul” carora isi complica de multe ori situatia) fac din Adam un erou romantic. Personajul principal aseamana aproape orice situatie reala cu situatiile intalnite deja in cartile citite la Muzeul Britanic.

 

Finalul respecta regula “tot raul (fie el si in exces) spre bine” si Adam Appleby isi incununeaza ziua cu un somn tihnit.

Lodge isi incheie romanul cu cateva pagini obositoare de fraze fara punct. Un final care te lasa in aer, fara o concluzie clara asupra a ceea ce inseamna casatoria (dar nu asta era scopul romanului, nu?). Astfel sunt ilustrate gandurile Barbarei, care se convinge ca nu este insarcinata si rememoreaza “premisa” casatoriei ei cu Adam: “ … o sa avem o bona care o sa aiba grija de copii poate ca o sa avem am zis fiindca veni vorba cati copii o sa facem cati de multi o sa vrei tu mi-a raspuns o sa fie minunat o sa vezi poate o sa fie  i-am spus poate ca o sa fie minunat poate chiar daca n-o sa fie asa cum iti inchipui tu poate ca n-o sa conteze poate.”

 

PS: Ma intreb daca Adam a povestit in intregime ziua aceasta la urmatoarea lui confesiune? (Inclusiv faptul ca era gata sa-si insele nevasta cu o minora pentru un manuscris inedit.)

 

http://www.polirom.ro/titluri.cgi?action=titluri&class=details&id=1366&colectia=

 
Leave a comment

Posted by on March 27, 2007 in Exercitii pe carti