RSS

Monthly Archives: March 2007

Conflict Ziua- Liiceanu

Astazi (29 martie 2007) a aparut in Cotidianul un interviu de Cristian Teodorescu cu Gabriel Liiceanu (http://www.cotidianul.ro/index.php?id=10001&art=26567&cHash=0434921bcf) . Interviul este de fapt un drept la replica a lui Liiceanu, acuzat de ziarul Ziua (in repetate randuri) de plagiat, de afaceri ilegale ca director al editurii Humanitas etc. http://www.ziua.ro/search.php 

Stiu ca ziarul Ziua foloseste acuzele (fondate sau nefondate) ca modalitate de PR. Inteleg ca scandalul este cel mai sigur mod in care poti atrage cumparatori la chioscurile de ziare sau vizitatori pe site. Ma rog, asta e politica lor editoriala.

Ce nu inteleg este: de ce nu a acordat chiar Ziua dreptul la replica lui Gabriel Liiceanu? De ce a venit raspunsul directorului Humanitas asa de tarziu si de ce in Cotidianul? Ar fi doar corect din partea redactiei Ziua sa acorde tuturor celor al caror nume “il iau in desert” un spatiu in care acestia sa-si exprime nemultumirile, sa aiba posibilitatea reabilitarii propriei imagini.

Pe de alta parte, probabil domnul Liiceanu a actionat foarte adecvat. Raspunsul lui la acuzele aduse de Ziua a atras destui cititori interesati de ceea ce dumnealui are de spus. Ar fi fost incorect ca tot ziarul Ziua sa se bucure de aceasta “audienta”.  O mini-razbunare (din acest punct de vedere) a venit deja din partea domnului Liiceanu. Din cate am inteles din articolul din Cotidianul, restul vendettei va veni in instanta. Preety fair!

Gabriel Liiceanu: “Nu e usor sa traiesti in comunism, sa fii scriitor si sa nu-ti prostituezi niciodata cuvintele. Nu e usor sa traiesti intr-o societate draceasca si sa refuzi aranjamente cu diavolul.”

 
Leave a comment

Posted by on March 29, 2007 in Presa

 

Exercitiu: David Lodge- “Muzeul Britanic s-a daramat!”

Cat de complicata poate deveni viata unui tanar doctorand in literatura? Foarte complicata, avand in vedere ca are 26 de ani, o teza de scris, o sotie, trei copii si traieste cu sabia lui Zalmoxe deasupra capului.

Adam Appleby nici macar nu e romin. E un englez tipic, sarac (sau saracit in urma casatoriei) si lipsit de orice perspectiva de “mai bine”. Planurile lui de a-si duce traiul si de a-si sustine familia din bursa de doctorand se naruie incet intr-o dimineata tensionata cand Barbara il anunta (cu tristete) ca, probabil, e din nou insarcinata.

Cam din punctul acesta incepe ziua lui Appleby, surprinsa cu mult umor de David Lodge in “Muzeul Britanic s-a daramat!”. Dupa ce pleaca din caminul sau suprapopulat (care seamana mai mult cu o casa de distractii), plin de incertitudini asupra noii sarcini a Barbarei, Adam Appleby se va scufunda intr-un ocean de situatii limita (majoritatea create chiar de el).  Ajuns la Muzeul Britanic (locul sau de munca), el nu apuca nici macar sa se aseze la masa lui de lucru, ca roller- coaster-ul se si porneste din loc.

Nu poate intra in biblioteca din cauza permisului. Isi pierde constiinta in timp ce incerca sa capete unul nou si se trezeste pe podeaua Muzeului Britanic. Incearca sa o sune pe Barbara si alarmeaza pompierii asupra unui fals- incendiu la Muzeu. Fuge de la locul “crimei” ca un delicvent, cand afla ca politia il cauta pe vinovat. Ajunge in casa unei batrane, la un loc cu trei macelari si o virgina gata sa-l devoreze, in cautarea unui manuscris de mare valoare care se dovedeste a fi imposibil de valorificat. Se intoarce in acelasi loc dupa o petrecere cu sherry unde se imbata si se face de ras in fata colegilor de departament. La petrecere castiga si pierde o slujba in doar 10 minute in fata celui mai bun prieten al sau, Camel. O anunta pe Barbara cum ca sarcina ei l-a ajutat pana la urma, iar aceasta ii spune ca nu e insarcinata. Reuseste sa scape de
Virginia si sa sustraga din casa batranei doua manuscrise de-a lui Merrymash. Pe unul il poate pastra, insa pe celalalt il furase din greseala. In drum spre casa, scuterul ii ia foc si manuscrisul valoros arde sub ochii neputinciosi ai lui Adam.

 

Aceasta este jumatatea romanului care se rezuma la comicul de situatie. Un tip de comic savuros, cu tensiune acumulata treptat, cu mici momente de respiro si dinamicitate. Cealalta jumatate de roman abunda in comic de limbaj si un tip de umor subtilizat pe tema politicii anti-controlul nasterilor impusa de Biserica Catolica.

 

Aaa, am uitat sa precizez ca toate necazurile lui Adam se trag de la faptul ca si el, si Barbara sunt catolici practicanti? Pai cum altfel credeati ca au deja trei copii la doar 26 de ani? (Umorul nestapanit al lui David Lodge se extinde pana si asupra onomasticii. Familia Appleby este ordonata alfabetic: Adam, Barbara, Clare, Dominic si Edward.)

 

Iata discursul pe care Adam il tine la intalnirea congregatiei:

“Problema cu folosirea anticonceptionalelor, din punctul de vedere al teologiei morale practice, continua Adam, intrebandu-se la ce concluzie sa ajunga, este ca reprezinta in mod necesar un pacat premeditat. Putem sa pocnim scurt pe cineva in cap sau sa o seducem pe nevasta altcuiva la o petrecere, apoi sa mergem la spovedanie si sa spunem «Parinte, am fost infrant de pornirile mele patimase», sa regretam sincer si sa promitem sa nu mai facem asa ceva, dupa care, o saptamana mai tarziu sa facem acelasi lucru si totusi sa nu fim fatarnici. Dar lucrul celalalt inseamna ceva pe care, in primul rand, il comiti cu sange rece intr-o farmacie si, odata ce te-ai pornit in directia asta, trebuie sa continui neabatut, altfel nu ai facut nici o branza. … Singura solutie la care sunt in stare sa ma gandesc este aceea de a obtine categorisirea contraceptiei drept un pacat minor, care poate fi iertat, spuse Adam, cuprins de o inspiratie brusca. Asa am putea sa ne simtim cu totii mai putin vinovati din cauza asta, ca atunci cand circulam fara bilet de autobuz.”

 

E inutil sa mai spun ca, de fapt, ideile lui Adam reprezinta ideile lui David Lodge. Prologul amplu scris de Lodge ne lamureste asupra “paternitatii” ideii care sta la baza romanului: influenta politicii severe a bisericii contra folosirii anti-conceptionalelor asupra vietii de familie a autorului. Adam nu spera sa se darame Muzeul Britanic, ci spera sa poata el darma institutia care il priveaza de orice fel de bucurie a statutului sau de barbat casatorit.

 

Ineditul romanului lui David Lodge nu vine doar din situatiile comice pe care le tese in jurul personajului. El isi imbogateste opera cu detalii si subtilitati din literatura englezeasca. Visele in care se scufunda Adam (si “cu ajutorul” carora isi complica de multe ori situatia) fac din Adam un erou romantic. Personajul principal aseamana aproape orice situatie reala cu situatiile intalnite deja in cartile citite la Muzeul Britanic.

 

Finalul respecta regula “tot raul (fie el si in exces) spre bine” si Adam Appleby isi incununeaza ziua cu un somn tihnit.

Lodge isi incheie romanul cu cateva pagini obositoare de fraze fara punct. Un final care te lasa in aer, fara o concluzie clara asupra a ceea ce inseamna casatoria (dar nu asta era scopul romanului, nu?). Astfel sunt ilustrate gandurile Barbarei, care se convinge ca nu este insarcinata si rememoreaza “premisa” casatoriei ei cu Adam: “ … o sa avem o bona care o sa aiba grija de copii poate ca o sa avem am zis fiindca veni vorba cati copii o sa facem cati de multi o sa vrei tu mi-a raspuns o sa fie minunat o sa vezi poate o sa fie  i-am spus poate ca o sa fie minunat poate chiar daca n-o sa fie asa cum iti inchipui tu poate ca n-o sa conteze poate.”

 

PS: Ma intreb daca Adam a povestit in intregime ziua aceasta la urmatoarea lui confesiune? (Inclusiv faptul ca era gata sa-si insele nevasta cu o minora pentru un manuscris inedit.)

 

http://www.polirom.ro/titluri.cgi?action=titluri&class=details&id=1366&colectia=

 
Leave a comment

Posted by on March 27, 2007 in Exercitii pe carti

 

Haruki Murakami- “Dans, dans, dans”

Murakami

“Mi-am adus aminte de fosta mea nevasta. Telefonul statea mut intr-un colt si ma critica din priviri. La fel ca sotia mea. Eu am iubit-o. Ne simteam bine impreuna. Ne potriveam la glume. Am facut dragoste de cateva sute de ori. Am calatorit in diverse locuri. Dar uneori statea si ma critica asa. In miezul noptii, in liniste. Nemiscata. Imi critica imperfectiunea, inconsecventa, pasivitatea. Se enerva. Noi ne intelegeam bine, dar intre ce cauta ea, ce isi imagina ea in minte si persoana mea exista o diferenta hotaratoare. Ea cauta un fel de independenta a comunicarii. […] Perfectiunea putea sa absoarba imperfectiunea si sa o indrepte. Asta insemna pentru ea dragostea. Evident, nu si pentru mine. Pentru mine dragostea era un concept pur, harazit cu o forma trupeasca stangace, care se prelinge prin cabluri subterane sau prin linii de telefon pentru a ajunge, in cele din urma, in contact cu cineva. Ceva foarte imperfect.”

“Pe nesimtite, un sentiment de neputinta, tacut ca o apa, invadase camera. Ca sa-l alung m-am varat in baie si am facut un dus fluierand Red Clay , apoi m-am dus in bucatarie si am baut o cutie de bere, stand in picioare. Am inchis ochii, am numarat de la unu la zece in spaniola, am zis Gata! cu voce tare si am batut din palme. Sentimentul de neputinta a fost luat de vant si a disparut. Acestea sunt cuvintele mele magice. Cei care traiesc singuri ajung pe nestiute sa aiba nenumarate puteri. Fara ele le-ar fi greu sa supravietuiasca.”

Ultima apartie editoriala a lui Murakami in limba romana:

“In noapte”, editura Polirom, traducere Iuliana Oprina 

(More to come…)

 
Leave a comment

Posted by on March 26, 2007 in Carte

 

Ca sa nu uit…

Ma intrebam la un momentat dat daca nu ar fi politically correct sa se faca reclame care sa includa si minoritatile sexuale (ex: cupluri de homosexuali). Adica, nu ar fi onest fata de ei/ ele sa fie si reclame la asigurari (dau un exemplu doar de reclama care prezinta un cadru familial) in care familia sa aiba doi tatici/ doua mamici si un copilas?

 

Sau, de ce se mentine imaginea familiei cu doi parinti, la urma urmei? Chiar nu stie nimeni ca rata divorturilor in Romania e in crestere? De ce nu se vorbeste in discursul publicitar de single-parent- families?

 
Leave a comment

Posted by on March 23, 2007 in Dileme

 

Printuri neacceptate la Mad Days

maddays.jpg

Cred ca deja am convenit ca nu m-am sinchisit sa dau niste bani pe ce nu-mi doream din suflet sa vad la Mad Days. Am ales totusi sa merg macar la una din expozitiile organizate in cadrul evenimentului, cea de “Printuri neacceptate”.

Prima problema, dupa cum bine spunea Simona, era… Neacceptate de cine? Dupa contemplarea catorva dintre printurile de acolo am ajuns la concluzia ca “neacceptarea” a venit din partea clientilor. Asta desi titlul expozitiei, pentru mine, era asociat cu interzicerea folosirii respectivelor imagini pentru campaniile publice.  (Totul s-a legat in mintea mea candva ulterior:  probabil, printurile neacceptate de public s-ar fi numit “interzise”, nu “neacceptate”. duhh!)

There were good ideas, bad ideas… and really bad ideas. Sau poate ar trebui sa spun “good prints, bad prints, and really bad prints”. Intre cele bune si neacceptate e si cea la o agentie de advertising din Iasi (intamplator organizatoarea evenimentului): picture-006.jpg. Intre cele din categoria “thank God they were not accepted” sunt: printul pt. Elvila (ne-imortalizat… short description: very pink), Camel si Bucharest Film Festival.

Atmosfera a fost…  “la inaltime”, dar doar pentru ca expozitia avea loc la etajul 6 al mall-ului. In rest, parea o intalnire mai casual intre prieteni ( cu cativa intrusi… presa). Speculand principiul “food and drink makes the world go round”, organizatorii au amestecat gustul amarui lasat de printuri cu cel dulce- acrisor al sampaniei cu piscoturi. (Sa nu uit si de imbietorul miros de popcorn. Am mentionat faptul ca cinematograful nu a fost inchis in timpul expozitiei?)

Pacat totusi ca unii dintre cei cu “tag”-uri atarnate la gat (organizatorii se distingeau de multime doar prin tricouri cu Mad Days si id-card- uri) pareau prea plictisiti, chiar dinainte sa inceapa vernisajul. Pana si discursul doamnei … nu stiu cum o cheama, asa ca o sa-i spun “doamna desemnata cu discursul” era plin de justificari. Prima zicea ca firmele de publicitate care au “furnizat” printurile neacceptate nu erau prea mandre de ele, asa ca nu au dorit sa vina sa le explice. Really? As Seinfeld said:  “I didn’t think so.”

 Oricum, cel mai “tare” print de la fata locului era cel de vis-a-vis.picture-019.jpg

PS: Si sa nu uitam de ad-urile Skinny water care i-au placut Simonei 🙂 Oare alea de ce fusesera interzise? Skinny water

 

Hai sa vorbim despre…

…cum se face advertising pe o chestie care nu exista. M-am dus astazi foarte incantata la Carturesti sa-mi cumpar bilete la Mad Days. Nu mai mentionez ca motivul pentru care vroiam sa merg la festivalul asta de publicitate erau workshop-urile (laboratoarele de lucru), despre care banuiam ca sunt pe domeniu: “Branding”, “Pauza publicitara”, “Planificare strategica”. Faptul ca incluse in pret erau si restul manifestarilor mi se parea doar un lucru bine- venit si bine-intuit de organizatorii care stiau ca asta o sa atraga un public mai numeros.

Intuitiv, am intrebat inainte de a da bani pe bilet, ce anume acopera el?

-Pai, totul in afara de workshop-uri!, imi explica vanzatoarea.

-Bine… Dar, biletul pentru workshop-uri cat costa?

– Ah, dar workshop-urile nu sunt pentru public. Sunt doar pentru oameni de afaceri si pentru cei din domeniu…

Okey… Am refuzat frumos oferta de sta intepenita intr-un scaun la Republica sa vad niste sporturi pe care le pot vedea si acasa. Am iesit totusi intrebandu-ma de ce workshop-urile n-ar fi pentru public…

Probabile raspunsuri:

1. Probabil, accesul la Hotel Unirea nu e permis unor studenti obisnuiti care vor sa invete ceva despre domeniu.

2. Probabil ca cei care tin workshop-urile nu vor sa-i invete pe altii ce e cu publicitatea, ci vor sa-si faca publicitate (sau branding) in fata unor potentiali viitori clienti.

3. Probabil ca in ziua de astazi nu mai conteaza ca cineva da bani sa te asculte, ci conteaza cine te asculta.

Am reusit totusi sa ma resemnez gandindu-ma ca invatatul se face totusi din carti.