RSS

Daca as lucra la o editura…

… nu as publica carti ca “Branding pe frontul de est”.

Sunt la pagina 63 si deja imi fac o imagine. Ma abtin sa zic despre continut. Ma abtin, ma abtin, ma abtin! (asta era ca sa ma conving pe mine. :))

“Branding pe frontul de est” e o carte care sustine cauza e-reader-elor.

1. Are coperti cartonate si e atat de bine legata incat devine un paradox: nu poti sa o tii cu ambele maini deschisa ca te (ma) dor mainile (e prea grea) si nu poti sa o pui deschisa pe o suprafata plana ca se inchide singura. E o munca asidua sa o tin deschisa si ma concentrez mai tare pe efort decat pe ceea ce citesc.

2. Paginile sunt irosite parca indinadins. Sunt scrise pe doar 1/3 din suprafata… cea de langa cotor! Astfel, grosimea cartii si dificultatea in a o tine deschisa se imbina perfect cu faptul ca scrisul se termina langa cotor. Tot ce e aproape de cotor devine astfel indescifrabil.

3. Are pagini intregi scrise cu negru pe verde si o marime a fontului de 16. Oricat de linistitor ar fi verdele, nu m-a dus cu gandul decat la ecologie si m-a facut sa re-judec actiunea de a dat 60 de lei pe o carte care a masacrat un copac intreg.

Ultima dilema: La ce folosesc totusi paginile lucioase in interior? Doar sa reflecte lumina si sa o faca si mai greu de citit? Uof.

Revin cu detalii despre continut. Dupa ce trec de cele probabil 100 de pagini de discurs motivational in care aflu ca brandingul e facut de “baieti” frumosi si destepti . Si ca Brandient e prima agentie de branding din Romania. Si ca Wally Olins e un guru. Si ca Brandient e prima agentie de branding din Romania. S-a auzit si acolo in spate ca Brandient e prima agentie de branding din Romania?! Hai, cu totii in cor!*

*Nu m-am putut abtine.

Advertisements
 
2 Comments

Posted by on February 21, 2011 in Carte

 

Tags: , , ,

Pure, honest PR

Things we forget

Don’t let things get to you.

Never ever give up on your dreams.

Find your own voice.

Throw yourself into whatever you’re doing.

Focus on the positive.

Analyse less, act more.

Compete only with yourself.

Let go gracefully.

Fix what you can, forget what you can’t.

CoffeeToGo e un chiosculet unde se da cafea la pahar acoperit. E vis-a-vis de Universitate si fac si Americano. Nu e cine stie ce, dar e altceva decat un automat in care bagi banii si astepti uitandu-te la luminite. Nu beepaie cand e cafeaua gata. Si oricat de mult mi-ar displacea sa stau la coada dimineata la cafea, poate ca le foloseste ceva reclama gratuita. πŸ˜‰

Phoenix e in Piata Unirii, inainte de Unic. In loc de Amandina sau Boema, cum se chema inainte cafeneaua de acolo. Pare mic, dar e mult mai larg in spate. Muzica e buna si data incet ca sa se auda oamenii intre ei. Canapele comfortabile, un plus dupa o plimbare mai lunga.

Bacania Veche nu e in Iasi, dar are o bunatate de dulceata cu lapte. E de fapt de la Saschiz, dar n-as fi stiut de ea doar asa. Promit ca daca mai pun mana pe vreun borcanel impart! (cu un procent de 75% zahar, e obligatoriu sa gusti doar sau sa imparti πŸ™‚ )

Simona a facut niste bomboane care arata (si-s convinsa ca si au un gust) grozav! Dar aici nu se mai pune problema de pure, honest PR ca sunt dispusa sa o mituiesc ca sa-mi dea si mie din viitoarea tura. Linguselile sunt, cred, de prisos. πŸ˜€ Plus ca tot de la Sim stiu ca daca gust doar o data nu devin dependenta. Trebuie sa iau cate una pe zi macar timp de 3 saptamani!

Toate bune!

 
3 Comments

Posted by on February 15, 2011 in Cofetarii/ Cafenele, Iasi event

 

Tags: , , ,

Unde se canta jazz in Iasi

Iasi e un oras plin de torturi. πŸ™‚ Ma refer la chestiile alea dulci comestibile, cu frisca sau cu ciocolata. Nu doar cu frisca sau cu ciocolata daca mergi la Select, Tuffli sau Montecatini. Ba plin de tot felul de sortimente, cu pere, mascarpone, sampanie si struguri. Etc. Ultima si cea mai grozava de buna bucata de tort a fost tortul Krantz de la Montecatini. Goodie. Cirese amare, alune, nuci, crema de ciocolata. Am mai zarit si un tort-tarta cu mascarpone si zmeura.

Mai merg si in locuri fara prajituri. πŸ˜€ Twentisix (26 cafe) e pe Independentei si are cafe latte bun. Nr. 8 e tot pe acolo si cappucino delicios. Si Maydei, dar acolo e plin de fum.

Am auzit si ca se fac si alte lucruri in cafenele. Piese de teatru, petreceri, jocuri.Cel mai tare m-a intrigat faptul ca se canta. Live si unplugged cateodata. Nu doar rock si folk, nu neaprat genurile mele.

Mie mi-ar placea jazz-ul. Cel local, autentic, probabil. Cred ca ar fi chiar interesant sa merg pentru o cafea si sa am parte si de o sesiune de jazz.

Sunt convinsa ca mi-ar placea jazz-ul cantat de o voce usoara si lunguiata in sunete. Singura problema e ca nu stiu unde se canta jazz in Iasi. E dificil sa-ti placa si sa nu fi auzit niciodata live. Sunt convinsa ca sunt, dar nu am aflat eu de ele. O sa mai caut, dar sunt mai greu de gasit decat locurile cu prajituri bune. Poate ca nu le merge vestea la fel de usor, pentru ca nu tuturor le place jazz-ul. Tuturor le place o prajitura buna, totusi.

Cand aud si o sa-mi placa o sa dau de veste. Poate la fel de patetic precum primul paragraf, despre tortul Krantz.

 
2 Comments

Posted by on January 14, 2011 in Iasi event

 

Tags: , , , ,

Literatura de blog

As putea fi mai vorbareata. Deocamdata doar* imi beau cafeaua.

*pentru anumite zone ale tarii acest “doar” poate fi inlocuit cu “decat”. πŸ˜‰

Eu citesc multe bloguri. Majoritatea sunt de personaj (personale + work + diverse), altele sunt bloguri specializate (cooking, Pr si publicitate). Indiferent de tip, le citesc ca pe literatura.Β  Doar le citesc, mai bine zis. Nu comentez, nu citesc comentariile. Ma opresc la ce scrie autorul.

Cand se opreste autorul din scris (pauza de blog) automat ma gandesc ca ceva se intampla… Depinde de cat de lunga e pauza. (Unul dintre blogurile mele preferate a fost inchis acum un an jumatate. Autoarea trecea printr-o perioada dramatica si dupa cateva posturi cu explicatii de ce nu mai scrie a inchis complet blogul. “Literatura” ei devenise asa de captivanta, incat si acum ii verific adresa din cand in cand.)

… ceva ce nu trebuie sa stie cititorii. Ceva ascuns si intunecat, ceva ce m-ar face sa-mi schimb parerea despre blogul respectiv. Autorul ascunde ceva. Poate nu e nimic grav, poate e doar o perioada grabita, cu bucurii si multa fericire, dar… eu nu o sa stiu niciodata, pentru ca nu va scrie despre asta. πŸ™‚

De citit, tot o sa citesc blogul respectiv. Dar cu alti ochi, poate.

Aceasta postare nu este scuza mea la de ce nu prea mai scriu. Nu mai scriu pentru ca nu mai am ce sa scriu pe un blog care promoveaza lucrurile care-mi plac mie. Anul trecut n-as fi “promovat” decat familia si o mana de prieteni.

Ce vrea aceasta postare? In principiu ca Simona si Andrei sa scrie mai des, ca Silvia sa o tina tot asa, ca Alexandra sa-mi zica si mie noua ei adresa de blog ;), Oana sa zica in continuare de bine si frumos pe un blog de un negru depresiv (contrastele merg!) si restul… well, e bine si doar daca puneti poze.

Take care in Noul An!

 
11 Comments

Posted by on January 2, 2011 in Clinkuri, my e-mail says

 

Tags: , ,

Corporatistii si ciorile

La birou, m-am mutat cu o parte din lucruri: crema preferata de maini, punga cu cereale, ceaiurile, pudelul roz de plus de la iubit, poza cu familia, cana preferata, o floare in ghiveci, peria de scame, crema de ghete, ac si ata, pastile. Toate trebuincioase pentru ca la munca petrec mai mult timp decat acasa. Ceaiul nu mi-l beau in bucatarie, ci la mica discutie de follow-up cu colega; dimineata neaparat ne povestim cine si ce-a mai patit in cele patru ore inainte sa adormi.

Cum e sa fii corporatist. Nu stiu daca tine doar de corporatii, ci mai mult de un stil de viata auto-impus (de cele mai multe ori). Eh, dar daca e sa fie etichete, corporatist sa ii desemneze pe toti cei care si-au facut biroul mai familiar, aducandu-si punga cu Cini Minis. πŸ™‚

 
Leave a comment

Posted by on November 30, 2010 in Clinkuri, web event

 

Tags: , ,

De ce sa nu faci un documentar?

– Pe cai haiducii mei!

– Boier, dar n-avem cai!

– Atunci, pe curand!!!

(Mai nou, zicala mea preferata. Si se potriveste in orice context zilele astea. :D)

Nu prea mai am timp sa analizez. Mi se pare ca timpul trece prea repede sa mai aprofundez. Pana si weekendurile sunt prea grabite. Eh, noroc cu cate un somn frate cu inconstienta de vreo 4 ore. πŸ˜€

Am vazut The Social Network. Toata lumea stie ca e despre Facebook, deci e un fel de reclama.*

Stiam de prin ziare ca Mark Zuckenberg (nu am pretentia sa-i stiu ortografierea corecta a numelui si ma plictiseste sa-l caut pe Google cand am dileme) si-a facut film. Asta e premisa de la care am plecat cand am vazut filmul. Se pare ca nu o fi adevarat, din moment ce scrie aici ca echipa Facebook nu a fost implicata in proiect. Dar de ce-mi aduc aminte ca el aparuse prin vara in ziare zicand chiar sloganul (?!) filmului: “You can’t make a million friends without making a few enemies.” 😦

Well, filmul a fost o fictiune de zile mari (nu am citit “biografia” Facebook, o stiu doar in linii mari), am ramas cu o senzatie ca o un scenarist a facut dintr-o nuvela despre Facebook un roman si apoi un film. Tras de par, dar totusi dinamic, cat sa tina omul pe scaun. (Intre noi fie vorba, mi-am fixat si niste alarme pentru a doua zi intre timp πŸ™‚ ).

As zice ca filmul e un fel de “videoclip de imagine”, putin in stilul Rihanna si Lady Gaga. Adica singurul scop al filmului este sa-i dea o aura de autist si dezinteresat/ geniu neinteles lui Mark asta. M-a obosit prezenta aproape continua a fetei lui Zuckenberg (studentul in slapi) pe ecran. O data la 2 scene aparea fata lui. Ulterior si a lui Justin Timberlake care joaca (poate ar fi trebuit sa zic ca “face un rol”, dar na, mai mult se joaca) in film. Ar fi fost mult mai interesant sa contureze personajul (Mark Allmighty) mai mult prin prisma altora, dar s-au cam chinuit sa para si subiectivi si obiectivi in acelasi timp.

* Nu mi-as fi imaginat vreodata ca e vorba de reclama la o multitudine de branduri diferite: Sony (Vaio), Polaroid, Nike (sau o fi fost Addidas), Mountain Dew etc.

Raman la senzatia ca ori iti faci un documentar, ori te lasi pagubas si lasi Wikipedia sa vorbeasca despre tine. πŸ˜€

 
Leave a comment

Posted by on November 9, 2010 in web event, World Wide

 

Tags: , , ,

Saptamana inceputurilor

Din punctul meu de vedere lucrurile ar putea sta asa mult si bine. Incepute si neterminate. Asta daca n-ar fi gandul ala rau care seamana a neimplinire, dar de fapt nu e altceva decat senzatia de lucru neterminat.

Si, sa ne lamurim, perfectionismul nu are nimic de-a face cu asta. Ci mai degraba principiul (propriu si impartasit de altii) conform caruia daca incepi o treaba si nu o termini inseamna ca n-ai facut nimic. Da, bine, dar ce se intampla cu efortul. Efortul depus e degeaba, fara nici un rezultat… si de la “fara nici un rezultat” apare sentimentul de neimplinire.

Ar putea fi scuze ca nu s-a intamplat nimic (pentru finalizare) nu din cauza ta. Tu iti faci treaba, dar… Dar de ce sa cauti scuze. Tot nimic nu se intampla. Si ideea ca nu se intampla nimic si nu se finalizeaza nimic in proiectele tale… well, te face sa nu dormi noaptea.

Din pacate pentru tine si desi toata lumea pare multumita cu faptul ca nu se intampla nimic, ceva se iroseste. Da, doar efortul tau, ai zice. Putin daca e sa te gandesti ca initiativa era una destul de mareata. Dar s-a irosit si ea intre timp.

 
2 Comments

Posted by on October 20, 2010 in Uncategorized