Am cedat nervos cand interfata de WordPress se schimba mai des ca cea de Facebook. Sper ca se mai stabilizeaza lucrurile in timp, dar ma descurc. Cineva trebuie sa-si bata capul si cu WordPress.

Tema se va mai schimba in timp. Cumva cred ca, cel putin pentru moment, “Choco theme” se potriveste “la marele fix”.

Vom reveni cu mici placeri din lumea asta care, apropo, am senzatia ca e in criza. Poate cu o serie de redescoperiri a lucrurilor simple, poate niste poze. Ne mai gandim aici in spate.

Take care!

O lunga, colorata si scrisa cu fonturi de marimi diferite auto-biografie a unui om de branding cu gandire antreprenoriala, cu orgoliile si frustrarile adiacente.

Nu e “de branding”, e un fel de poveste de business.

Putine de invatat si retinut. Poate doar distinctia dintre brand si marca, dar asta e doar un articol de 2 pagini la sfarsitul cartii.

Dar… am citit-o pana la capat. Macar pentru a sti cum se invart rotitele vazute de o femeie care a lucrat in branding intr-o perioada dificila. Presimt ca urmatoarea va fi mai buna.

*Aneta Bogdan – Branding pe frontul de Est, Brandient, 2010.

Chiar si daca plec de la premisa asta (foarte folositoare in liceu si chiar verificata cand citesti literatura) am ce sa comentez despre cartile de mk, branding si relatii publice. Foarte multe dintre ele au un limbaj mult prea accesibil, sunt scrise ca niste carti de colorat in pasi.

Cred ca ar trebui deja sa existe un limbaj specific domeniului comunicarii (ma refer la noi, la altii stiu ca exista deja). Cativa termeni, cu grade diferite de dificultate, dar cu un inteles clar pentru “initiatii” in domeniu pot da o dimensiune realistica campului muncii ai lucratorilor in comunicare. Cartile s-ar putea si ele distinge in functie de vocabularul folosit in: pentru toata lumea (cele scrise in pasi, despre care ziceam mai sus), pentru novici, pentru avansati.

Mai mult, s-a format o literatura “de specialitate”, dar cartile componente pot fi luate oricand separat si citite de oricine nu are cunostinte in domeniul comunicarii. Cum ar putea marketerii sau PR-istii sa “se dea interesanti” la locul de munca cand oricine (incepand de la sef si pana la proiectantul sau IT-istul de serviciu) poate citi si intelege extrem de facil cartile de capatai in munca de comunicare? Niste carti alcatuite pe principiul trusei de traforaj “deschid” un domeniu nu foarte usor catre toata lume. Cat timp toata lumea poate intelege si face oricare activitate din domeniul marketingului sau relatiilor publice, cum poate o astfel de meserie sa fie interpretata altfel decat inutila. Bagam “comunicare” in fisa postului secretarei, adaugam niste carti de PR la criteriile de recrutare si am incheiat discutia. Ar fi pacat.

Englezismele si prescurtarile nu sunt o solutie. Nu alcatuiesc un vocabular al comunicarii.

In cartile despre comunicare, subiectul “consumator” si pozitionare trebuie atins foarte delicat. Delicat pentru ca m-am saturat de carti (scumpe!!!) de branding in care mi se explica ca pozitionarea se face si prin pret si daca tu crezi ca produsul tau este de calitate il vinzi scump, ca n-o sa ti-l cumpere “consumatorul” daca-i reduci pretul, ci doar o sa creada ca e o ieftineala. Eu sunt “consumatorul” care ti-a cumparat cartea la un pret pe care nu cred acum ca il mai merita. Tocmai mi-ai explicat in cateva cuvinte ca tu ti-ai vandut cartea mai scump ca sa ma prostesti pe mine ca e foarte buna. Daca am cel mai mic dubiu (pe care deja mi l-ai creat) nu o sa ezit sa cred ca tin in mana o tampenie over-priced ca sa para chiar o carte. De ce-ai face asta?!

Nu ar trebui interpretate cele de mai sus ca o pledoarie in care elogiez gradul de desteptaciune al celor din marketing si comunicare, in comparatie cu orice alta meserie. Nu alcatuiesc nici un clasament si nu zic ca unii sunt mai smart decat altii, ci doar ca mai lipsesc cateva lucruri pentru ca domeniul Comunicarii sa fie un domeniu si pe piata muncii, nu doar in universitati.

Primul meu meci de baschet live: Asesoft cu Poli Iasi in Sala Polivalenta.

Well, a fost intens si cu faze faine “gen” Le Bron James did it again! postate de yahoo mess dimineata. Individualiste sau de echipa. Ok, individualiste la Poli, de echipa la Asesoft, sa fim sinceri.

Pentru cine n-a mai fost si nu descopera apa calda la mine, meciul de baschet e mai intim decat un meci de fotbal. Poate din cauza ca joaca 5 la 5. Mie-mi pareau mult mai multi pe teren totusi, dar e strict din cauza ca vedeam ca blurry si se miscau atat de repede incat aveam senzatia ca sunt in ambele terenuri in acelasi timp.

Ah, si e cu mai putine injuraturi. Poti sa iei pauza practic oricand vrei. De fapt, cand vrea antrenorul sa ceara un time out.

Si dureaza mai putin. De fapt, stresul e ca baietii (in cazul meciului vazut de mine) nu pot sta in atac decat 24 sec. Cool! No more Inzaghi style, stam in atac si bem si-un suc, in asteptam si pe Mutu. No way! Am venit- am incercat- veniti voi la noi! Dinamica nu gluma!

Si era un nr. 5 la noi (Poli) care facea ce facea si iar se spanzura de cosul lui Asesoft. ) Ziceai ca e teleghidat!

La fete trebuie sa fie si mai fain!

Da, Asesoft a castigat. Inteleg ca oricum Poli Iasi era underdog. (Va rog admirati limbajul de specialitate dobandit!)

Am inteles ca un alt domeniu in care echipa de baschet a Iasului e underdog (antonimul “preferatilor”) e finantarile primite de la Primarie. Din pacate. Erau acolo si unii copii care chiar vroiau sa joace, din cate am observat. Si sala era aproape plina. Qed.

1. Nu mai exista criza de 40 de ani. Foarte trist pentru dealearii Porche (sau orice dealer de masini rosii decapotabile) si pentru amante. O sa ne revenim cu greu, n-o sa mai putem da vina pe middle-life crisis si n-or sa mai existe bancuri pe tema asta.

2. Mai bine te incurajezi/ pacalesti cu gandul ca your better-half chiar e better decat sa te confrunti cu ideea ca nu e ce te-ai asteptat. Asta nu-i reteta din Shrek?! Oare cum de si-au dat seama?!

1+2 ca femeie= te-ai maritat clar cu Fat-Frumos, nu stiu in ce colt de lume l-ai gasit, dar nu-i da drumul ca mai bine nu gasesti.

1+2 ca barbat= criza se amana cu vreo 10 ani si intre timp schimba cercetatorii si a doua rezolutie. Pentru ca cercetatorii care au venit cu “descoperirea” nr. 2 sunt barbati si cei cu nr. 1 sunt evident, femei.

And they lived happily ever after!

8 martie= discurs motivational despre feminism de pe TED. Discursul propriu-zis vine mai la final, dar daca sunteti doamne/ domnisoare aveti deja in caracter o rabdare netarmuita. Mizez pe asta.

Sunt la pagina 63 si deja imi fac o imagine. Ma abtin sa zic despre continut. Ma abtin, ma abtin, ma abtin! (asta era ca sa ma conving pe mine. )

“Branding pe frontul de est” e o carte care sustine cauza e-reader-elor.

1. Are coperti cartonate si e atat de bine legata incat devine un paradox: nu poti sa o tii cu ambele maini deschisa ca te (ma) dor mainile (e prea grea) si nu poti sa o pui deschisa pe o suprafata plana ca se inchide singura. E o munca asidua sa o tin deschisa si ma concentrez mai tare pe efort decat pe ceea ce citesc.

2. Paginile sunt irosite parca indinadins. Sunt scrise pe doar 1/3 din suprafata… cea de langa cotor! Astfel, grosimea cartii si dificultatea in a o tine deschisa se imbina perfect cu faptul ca scrisul se termina langa cotor. Tot ce e aproape de cotor devine astfel indescifrabil.

3. Are pagini intregi scrise cu negru pe verde si o marime a fontului de 16. Oricat de linistitor ar fi verdele, nu m-a dus cu gandul decat la ecologie si m-a facut sa re-judec actiunea de a dat 60 de lei pe o carte care a masacrat un copac intreg.

Ultima dilema: La ce folosesc totusi paginile lucioase in interior? Doar sa reflecte lumina si sa o faca si mai greu de citit? Uof.

Revin cu detalii despre continut. Dupa ce trec de cele probabil 100 de pagini de discurs motivational in care aflu ca brandingul e facut de “baieti” frumosi si destepti . Si ca Brandient e prima agentie de branding din Romania. Si ca Wally Olins e un guru. Si ca Brandient e prima agentie de branding din Romania. S-a auzit si acolo in spate ca Brandient e prima agentie de branding din Romania?! Hai, cu totii in cor!*

*Nu m-am putut abtine.

Don’t let things get to you.

Never ever give up on your dreams.

Find your own voice.

Throw yourself into whatever you’re doing.

Focus on the positive.

Analyse less, act more.

Compete only with yourself.

Let go gracefully.

Fix what you can, forget what you can’t.

CoffeeToGo e un chiosculet unde se da cafea la pahar acoperit. E vis-a-vis de Universitate si fac si Americano. Nu e cine stie ce, dar e altceva decat un automat in care bagi banii si astepti uitandu-te la luminite. Nu beepaie cand e cafeaua gata. Si oricat de mult mi-ar displacea sa stau la coada dimineata la cafea, poate ca le foloseste ceva reclama gratuita.

Phoenix e in Piata Unirii, inainte de Unic. In loc de Amandina sau Boema, cum se chema inainte cafeneaua de acolo. Pare mic, dar e mult mai larg in spate. Muzica e buna si data incet ca sa se auda oamenii intre ei. Canapele comfortabile, un plus dupa o plimbare mai lunga.

Bacania Veche nu e in Iasi, dar are o bunatate de dulceata cu lapte. E de fapt de la Saschiz, dar n-as fi stiut de ea doar asa. Promit ca daca mai pun mana pe vreun borcanel impart! (cu un procent de 75% zahar, e obligatoriu sa gusti doar sau sa imparti )

Simona a facut niste bomboane care arata (si-s convinsa ca si au un gust) grozav! Dar aici nu se mai pune problema de pure, honest PR ca sunt dispusa sa o mituiesc ca sa-mi dea si mie din viitoarea tura. Linguselile sunt, cred, de prisos. Plus ca tot de la Sim stiu ca daca gust doar o data nu devin dependenta. Trebuie sa iau cate una pe zi macar timp de 3 saptamani!

Toate bune!

Mai merg si in locuri fara prajituri. Twentisix (26 cafe) e pe Independentei si are cafe latte bun. Nr. 8 e tot pe acolo si cappucino delicios. Si Maydei, dar acolo e plin de fum.

Am auzit si ca se fac si alte lucruri in cafenele. Piese de teatru, petreceri, jocuri.Cel mai tare m-a intrigat faptul ca se canta. Live si unplugged cateodata. Nu doar rock si folk, nu neaprat genurile mele.

Mie mi-ar placea jazz-ul. Cel local, autentic, probabil. Cred ca ar fi chiar interesant sa merg pentru o cafea si sa am parte si de o sesiune de jazz.

Sunt convinsa ca mi-ar placea jazz-ul cantat de o voce usoara si lunguiata in sunete. Singura problema e ca nu stiu unde se canta jazz in Iasi. E dificil sa-ti placa si sa nu fi auzit niciodata live. Sunt convinsa ca sunt, dar nu am aflat eu de ele. O sa mai caut, dar sunt mai greu de gasit decat locurile cu prajituri bune. Poate ca nu le merge vestea la fel de usor, pentru ca nu tuturor le place jazz-ul. Tuturor le place o prajitura buna, totusi.

Cand aud si o sa-mi placa o sa dau de veste. Poate la fel de patetic precum primul paragraf, despre tortul Krantz.

*pentru anumite zone ale tarii acest “doar” poate fi inlocuit cu “decat”.

Eu citesc multe bloguri. Majoritatea sunt de personaj (personale + work + diverse), altele sunt bloguri specializate (cooking, Pr si publicitate). Indiferent de tip, le citesc ca pe literatura.  Doar le citesc, mai bine zis. Nu comentez, nu citesc comentariile. Ma opresc la ce scrie autorul.

Cand se opreste autorul din scris (pauza de blog) automat ma gandesc ca ceva se intampla… Depinde de cat de lunga e pauza. (Unul dintre blogurile mele preferate a fost inchis acum un an jumatate. Autoarea trecea printr-o perioada dramatica si dupa cateva posturi cu explicatii de ce nu mai scrie a inchis complet blogul. “Literatura” ei devenise asa de captivanta, incat si acum ii verific adresa din cand in cand.)

… ceva ce nu trebuie sa stie cititorii. Ceva ascuns si intunecat, ceva ce m-ar face sa-mi schimb parerea despre blogul respectiv. Autorul ascunde ceva. Poate nu e nimic grav, poate e doar o perioada grabita, cu bucurii si multa fericire, dar… eu nu o sa stiu niciodata, pentru ca nu va scrie despre asta.

De citit, tot o sa citesc blogul respectiv. Dar cu alti ochi, poate.

Aceasta postare nu este scuza mea la de ce nu prea mai scriu. Nu mai scriu pentru ca nu mai am ce sa scriu pe un blog care promoveaza lucrurile care-mi plac mie. Anul trecut n-as fi “promovat” decat familia si o mana de prieteni.

Ce vrea aceasta postare? In principiu ca Simona si Andrei sa scrie mai des, ca Silvia sa o tina tot asa, ca Alexandra sa-mi zica si mie noua ei adresa de blog , Oana sa zica in continuare de bine si frumos pe un blog de un negru depresiv (contrastele merg!) si restul… well, e bine si doar daca puneti poze.

Take care in Noul An!

La birou, m-am mutat cu o parte din lucruri: crema preferata de maini, punga cu cereale, ceaiurile, pudelul roz de plus de la iubit, poza cu familia, cana preferata, o floare in ghiveci, peria de scame, crema de ghete, ac si ata, pastile. Toate trebuincioase pentru ca la munca petrec mai mult timp decat acasa. Ceaiul nu mi-l beau in bucatarie, ci la mica discutie de follow-up cu colega; dimineata neaparat ne povestim cine si ce-a mai patit in cele patru ore inainte sa adormi.

Cum e sa fii corporatist. Nu stiu daca tine doar de corporatii, ci mai mult de un stil de viata auto-impus (de cele mai multe ori). Eh, dar daca e sa fie etichete, corporatist sa ii desemneze pe toti cei care si-au facut biroul mai familiar, aducandu-si punga cu Cini Minis.