Pamantul de sub talpile ei

Un punct de pe lista de to-do de la inceputul anului l-am atins. Este vorba de cel cu cititul mai mult. Si deja e mai bine.

Dorinta mea de a termina o carte pe care mi-am dorit-o dar n-am spus la nimeni si pana la urma am primit-o cadou s-a implinit si ea. Stiu ca suna ametitor, dar va lamuresc acum. Este vorba despre Salman Rushdie cu Pamantul de sub talpile ei, aparuta la Polirom, ca si celelalte carti ale autorului.

A durat muuuullllttttt tare ca sa o citesc. Este de 704 pagini si nu am mai citit atat de mult de la Enigma Otiliei incoace (de fapt, de la Murakami incoace, dar tot acolo ajungi).

Drumul spre final e intortocheat, pavat cu multe povesti detaliate ale personajelor secundare, tertiare si a non-personajelor (personaje mentionate, carora Rushdie le face biografia dar conteaza prea putin in roman). Este greu de parcurs datorita damburilor si schimbarilor de situatie care, de cele mai multe ori tot timpul, se intampla prin tragedii: sinucideri, omucideri, fuga ei in Anglia si apoi Statele Unite, accidentul aproape fatal de masina, disparitia ei, disparitiei lumii alterante etc.

Obisnuitul triunghi amoros este aici, in mod deliberat, un trinunghi isoscel. Cele trei personaje principale ale cartii, Ormus Cama, Vina Apsara si Rai, interactioneaza formand diverse unghiuri. Ormus si Vina sunt laturile identice care formeaza varful, iubirea predestinata dar apasatoare din cauza sacrifiicilor (anii de abstinenta ai lui Ormus, de exemplu) pe care unul sau celalalt trebuie sa le faca. Adevaratul sacrificat este in fapt Rai, baza celor doi, punctul lor de legatura. El este normalitatea pe care nici unul dintre cei doi nu o are, este unul dintre amantii la care Vina revine mereu pentru a se re-impamanteni dupa perioade petrecute langa ne-pamanteanul Ormus. Tot la Rai se intoarce si Ormus (ne-pamantean din cauza legaturii cu lumea “cealalta”, lume care, insa, nu este mai buna decat asta!) dupa disparitia Vinei. Dar povestea aici devine mai speciala.

Rai este fotograf, analist si observator al lumii, un baiat tacut la inceput, un amant ascultator mai apoi, un  neglijat si un revoltat, in final, cel parasit care spune povestea.

Ca lucrurile sa fie mai scurte decat cele 700 de pagini, povestea triunghiului isoscel cu baza pe Rai si doua laturi egale care ajung vedete mondiale este una trista. Alte 1000 de povesti mai mici se invart in spatiul dintre cei trei, se sparg pe rand ca niste baloane. Romanul e un vitralui de pasaje cu tenta ironica, cel putin asta e senzatia. Rememorand pasajele care mi-au ramas mie in minte, nici unul nu era vesel. Dar toate m-au facut sa astept deznodamanatul care a venit greu si a fost imprevizibil.

Citate mai tarziu.