Alea care curg nu sunt lacrimi, ci picaturi de sudoare de la toga cea prea larga si roba incredibil de calduroasa. Si nimeni nu o sa fie trist pentru ca toata lumea o sa fie prea ocupata cu respectarea “regiei evenimentului”. Nu or sa fie prea multi “spectatori” si nimeni nu o sa-si mai aduca aminte cat a dat (sau cat n-a dat, dupa socotelile lui Bucevschi) pe cursul asta festiv.
Si nimeni nu o sa se gandeasca la faptul ca un eveniment ce se petrece o data pe an se va intampla de doua ori intr-un sfarsit de saptamana: predarea “cheii” catre generatia urmatoare. Astazi “am” primit-o de la anul IV (prin Bucevschi, of course) si maine (tot el) o va da mai departe. Pacat ca nu ni s-a dat timp sa ne “bucuram” de ea (cheia) un an, ca toti ceilalti. Dar, daca a te “bucura” inseamna a te simti special in vreun fel, cred ca ne-am “bucurat” cu totii de alte lucruri, fie ele si mai marunte. Nu prea multi (exceptand celelalte zeci de mii de absolventi de anul III) pot spune ca au fost primii care au facut in trei ani aproximativ tot ce altii faceau in patru.
Si daca or sa fie prea multi spectatori, cu atat mai bine… mai multe surse de verificat stirea: bolognezii de la Jurnalistica (si Stiintele Comunicarii, dupa cum bine accentua Otilia) termina. Cine da stirea pe Cuzanet?
Eu, eu, eu, EUUU! Sa vezi de nu dau eu stirea, special. Si chiar, noi ne-am bucurat de cheie doar o zi cum ar veni?
Domnule profesor,
mentionez ca o anumita don’soara din an isi incalca domeniile si trimite stiri de pe domeniul MEU, al MEU!
PS: Mail-ul pe care l-a citit Haza (“domeniile”) nu era al meu, in schimb, mesajul de pe tricoul Mihaelei Berneaga il am pe mail. Wonderful Cuzanet!