Anul asta se poarta pungile. Ca idee de material promotional inscriptionat cu numele firmei. Oricum, cel mai original “material promotional” (so far) sunt acadele rotunde albe cu numele firmei in mijloc. Doar le-am vazut, nu le-am si gustat, dar aratau foarte cool.
Stiu ca inca nu s-a terminat, dar prefer sa povestesc acum, cat inca am proaspat in memorie ceea ce se intampla. So… almost live blogging de la Camex 2008.
Expozitia se desfasoara la Centrul Providenta, adica pe undeva prin CUG. Spatiul e bine ales, dar raman la parerea mea ca un spatiu expozitional in CUG nu e o alegere tocmai inspirata. Dar asta e problema Providentei (nu a celei Divine, ci a arhitectilor cladirii!) si nu a CAMEX-ului.
Problema cu organizatorii “evenimentului” e ca s-au dovedit a fi foarte rigurosi in privinta banilor si nu neaparat si in privinta amenajarii spatiului. Sper sa fac poze care sa arate cum partea de amenajari exterioare consta intr-o mare de corturi amplasate chiar in fata centrului. Arata ca o satra incercuita cu un covor rosu ingradit. Nu e neaparat estetic sau eficient, din moment ce pentru a ajunge la intrarea propriu-zisa trebuie sa ocolesti toata chestiunea.
Nu am vizitat inca exteriorul, dar in interior lucrurile sunt… ingramadite. Prea multe teme (de la imobiliare, la sanitare si materiale de constructii), prea putin respectate (tamplarie langa pavaje si vopsele vecine cu o firma de securitate?!). O “sala” de conferinte care e de fapt un spatiu expozitional separat de niste paravane. Fara usi. Spatii mari pentru cine nu avea nevoie, spatii mici pentru cine avea nevoie. Muzica prea tare peste prezentarile arhitectilor si peste discutiile cu posibilii clienti. Senzatia ca niste spatii au ramas libere si s-au umplut dupa “bunul plac” al organizatorilor (ca sa nu spunem ceva mai dur).
Si o dilema care mi-a ramas nedumerita pana acum: daca intrarea e gratuita sau se taxeaza. Joi era gratuita (intrau toti pensionarii si copiii care iesisera de la scoala si le era foame), iar vineri a fost partial gratuita (cativa indivizi spuneau ca se platesc cate 5 lei la intrare).
Atat pana acum. Maine se termina. Ce bine! Imi place ce trebuie sa fac acolo, dar e prea obositor.

